Predica la Sfintii Constantin si Elena

Predica la Sfintii Imparati Constantin si Elena, intocmai ca Apostolii

21 mai

Iubiti credinciosi,

Sfintii pe care ii praznuim astazi au trait in urma cu aproape 1700 de ani si anume la inceputul veacului al IV-lea al erei noastre, primul, adica sfantul Constantin fiind imparat al Imperiului Roman, iar mama sa Elena a fost imparateasa, fiind sotia imparatului Constantiu Cloru. in acea vreme, marele Imperiu Roman, care cunoscuse atatea momente de glorie, era confruntat cu tot felul de tulburari, atat in interior, cat si in exterior si era condus de doi imparati, unul in apus, cu capitala la Roma, iar altul in orient, cu capitala in cetatea Nicomidiei din Asia Mica, astazi o localitate in Turcia.

La inceputul veacului al IV-lea si anume in anul 306, murind imparatul Constantiu Cloru, o parte din armata romana il alege ca imparat pe fiul sau Constantin. Dar el nu si-a putut intinde stapanirea peste toate tinuturile stapanite de tatal sau, din cauza ca o alta parte a armatei l-a sprijinit pe un alt pretendent la tron, anume pe Maxentiu, care s-a si instalat ca imparat in Italia, la Roma.

Maxentiu s-a dovedit insa un conducator aspru, aducand multa suferinta locuitorilor cetatii eterne si celor din intreaga peninsula italica, incat romanii n-au gasit alta salvare decat sa-l cheme in ajutor pe imparatul Constantin, care stapanea tinuturile din apusul Europei, unde se gasesc astazi Spania, Anglia, Belgia si o parte din Franta.

In anul 312 s-a declarat razboi intre cei doi imparati. Maxentiu, stapanitor in Italia si Africa, avea o armata mult mai numeroasa decat a imparatului Constantin. Istorici insemnati din acea vreme, cum au fost Eusebiu de Cezareea si Lactantiu, scriu in cartile lor ca imparatul Constantin, ajungand cu trupele sale la granita teritoriilor stapanite de Maxentiu, inainte de a se da lupta hotaratoare, s-a rugat zeilor pagani - caci el inca nu era crestin - sa-i ajute in lupta.

Pe cand se ruga, el a avut o minunata vedenie, care s-ar parea de necrezut. Consemneaza astfel istoricul Eusebiu: "Nimeni nu trebuie sa stea la indoiala de a crede, deoarece insusi acest imparat mi-a istorisit-o mult timp dupa aceea, cand am avut cinstea de a-i placea". El, adica imparatul Constantin - scrie mai departe istoricul - asigura ca a vazut pe cer, ziua in amiaza mare, o cruce luminoasa cu inscriptia "In hoc signo vinces", adica prin acest semn vei birui. Aceasta vedenie a vazut-o imparatul, cit si garda ce-l insotea.

Vedenia l-a impresionat atat de mult pe imparatul Constantin, incat din acel moment se gandea numai la ea. In noaptea unnatoare, imparatul Constantin avu in somn o alta vedenie si anume i se arata chiar Mantuitorul Iisus Hristos, poruncindu-i sa faca steag in chip de cruce si sa-1 poarte in razboaie, spre a fi aparat de primejdii.

Sculandu-se din somn, Constantin povesti acestea sfetnicilor sai si chemand argintarii si giuvaergiii - scrie acelasi istoric - se aseza in mijlocul lor, le desena semnul pe care il vazuse si le porunci sa faca un steag la fel, impodobit cu aur si pietre scumpe. Acest steag a fost vazut, nu numai de istoricul Eusebiu de Cezareea, dar si de zeci de mii de soldati. Fiind deci lamurit in vis asupra semnificatiei acestui semn minunat, imparatul Constantin da ordin sa se coase semnul sfintei cruci pe steagurile armatei si incepand lupta, el iesi biruitor, iar adversarul sau Maxentiu s-a inecat in timpul luptei in raul Tibru, care trece prin Roma.

Fiind incredintat ca biruinta pe care a dobandit-o asupra lui Maxentiu se datoreste ajutorului dat de Dumnezeul crestinilor, in 313 a dat cunoscutul Edict de la Milan, prin care s-a acordat libertate religioasa tuturor cultelor, prin urmare si celui crestin, care pana atunci fusese prigonit in imperiul roman, aproape 300 de ani. Totodata, s-au restituit crestinilor averile confiscate si locasurile de cult, dandu-i-se cultului crestin, adica Bisericii crestine, posibilitatea de a se dezvolta in pace, fara frica de vreo prigoana.

Intrucat in partea de rasarit a imperiului roman, unde stapanea cumnatul sau Licinius, acest decret de libertate religioasa nu s-a aplicat, crestinii fiind inca prigoniti, din aceasta cauza, precum si din altele, a inceput, pe la anul 324, un razboi intre acesti doi imparati, razboi care s-a terminat cu victoria lui Constantin, care a ramas astfel singur imparat peste tot imperiul.

Victoria sa insemna triumful crestinismului. Constantin a avut fata de celelalte credinte o atitudine binevoitoare, fara sa jigneasca paganismul, care era inca in floare. El proceda cu mult tact si intelepciune in luarea de masuri favorizatoare pentru crestinism si de constrangere, pe nesimtite, pentru paganism. in tot timpul domniei sale, el a pastrat demnitatea pe care o aveau si alti imparati pagani, demnitatea de mare preot sau arhiereu pagan si nu s-a lasat formal de paganism, decat pe patul de moarte, in anul 337, cand a primit botezul in Nicomidia, de la episcopul Eusebiu.

Domnia imparatului Constantin a constituit o rascruce in istoria Bisericii crestine, prin masurile si legiuirile date in favoarea ei. Printre altele, el acorda Bisericii puterea de a elibera pe sclavi si dreptul sa judece pe cei ce nu doreau sa fie judecati dupa legile statului. El lua parte activa la conducerea afacerilor bisericesti, numindu-se episcop al treburilor din afara ale Bisericii.

Totodata, el decreta duminica, zi de repaus pentru intreg Imperiul Roman, oprind in acelasi timp pedeapsa cu moartea prin rastignire, dand Bisericii dreptul de a mosteni o parte din averea celor care mureau fara mostenitori. Pentru ca sa inlesneasca raspandirea crestinismului, el a mutat capitala imperiului in orasul Bizant, pe tarmul Bosforului, din care facu o mandra cetate, care i-a purtat numele - Constantinopol - astazi fiind sediul Patriarhiei Ortodoxe de Rasarit.

In acest oras, ca si in multe alte orase din imperiu, imparatul a inlesnit actiunea de zidire a unor biserici crestine, care sa rivalizeze in frumusete cu cele mai renumite temple pagane. Tot din initiativa imparatului Constantin, s-a tinut cel dintai sinod ecumenic al intregii Biserici crestine, la Niceea, in anul 325, care a luat multe hotarari importante pentru Biserica, formulandu-se, printre altele, si primele sapte articole din Simbolul de credinta, imparatul Constantin a aratat o grija deosebita fata de toti supusii imperiului, in special fata de cei oropsiti st nevoiasi. Prin toate acestea, el s-a invrednicit, cu drept cuvant, sa fie numit Constantin cel Mare, iar Biserica noastra crestina, 1-a declarat sfant pentru faptele sale nemuritoare.

In toate actiunile sale, imparatul Constantin a fost sustinut de mama sa, imparateasa Elena, care a avut o inraurire binefacatoare asupra fiului sau. De numele ei este legata aflarea Sfintei Cruci, pe care a fost rastignit Mantuitorul Iisus Hristos. Din indemnul ei s-au facut cercetari amanuntite, s-a daramat templul pagan ce se zidise dupa rastignirea Mantuitorului pe muntele Golgota si sub temelia lui s-a aflat, pastrat neatins, Sfantul Mormant, sapat in stanca si nu departe de el, dupa alte sapaturi, au fost gasite cele trei cruci de lemn de cedru, una a Mantuitorului si celelalte doua ale celor doi talhari.

Dupa ce a fost identificata crucea pe care a fost rastignit Mantuitorul, printr-o vindecare miraculoasa a unei femei, grav bolnave, prin atingerea ei de aceasta, Sfanta Cruce a fost inaltata de catre Patriarhul Macarie al Ierusalimului, in vazul a zeci de mii de credinciosi, in ziua de 14 septembrie anul 335 si asezata in Biserica Sfantului Mormant din Ierusalim. Tot la locurile sfinte, imparateasa Elena a inaltat biserici pentru inchinarea pelerinilor, inzestrandu-le cu tot ce era necesar.

Iubiti credinciosi,

Acestea sunt, pe scurt, viata sfintilor pe care ii sarbatorim astazi si faptele lor, pentru care Biserica a asezat in randul sfintilor si pomeneste cu laude pe imparatul Constantin si pe Maica sa Elena, ale caror chipuri le gasim zugravite in toate bisericile crestine ortodoxe.

Biserica noastra ii cinsteste nu pentru coroana lor pamanteasca, pe care timpul a risipit-o, ci pentru cununa cea cereasca, nepieritoare, pe care si-au agonisit-o prin credinta si faptele lor. Praznuindu-i asa cum se cuvine, prin rugaciuni si cantari de lauda, ca pe niste bineplacuti ai lui Dumnezeu, care salasluiesc acum in locasurile de sus, sa cautam intotdeauna, sa luam ca arma de scut si de aparare, crucea Domnului si cu puterea ei sa alungam toate ispitele si tot raul, asa cum sfintii pe care ii praznuim astazi, au biruit cu ajutorul sfintei Cruci toata puterea vrajmasului.

In acelasi timp, sa-i chemam in ajutor, prin rugaciunile noastre, rugandu-i sa mijloceasca catre Bunul Dumnezeu, cererea noastra pentru ocrotirea sfintei noastre Biserici, pentru o viata mai buna, pentru linistea si pacea intregii lumi si pentru mantuirea sufletului, acum si pururea si in vecii vecilor, Amin !

Parintele Sergiu Rosca